Alegeri la LPF! Gino Iorgulescu, reales după modelul Răzvan Burleanu la FRF! Viitorul campionat s-ar putea numi altfel și va avea un nou sponsor

Alegeri la LPF! Gino Iorgulescu, reales după modelul Răzvan Burleanu la FRF! Viitorul campionat s-ar putea numi altfel și va avea un nou sponsor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul fotbalist Gino Iorgulescu a fost reales, marţi, în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, el fiind singurul candidat la alegerile desfăşurate în cadrul Adunării Generale a LPF.

Iorgulescu, aflat la conducerea forului din 2013, a fost votat în unanimitate de reprezentanţii celor 16 cluburi din Liga I care formează Liga Profesionistă de Fotbal.

UPDATE | Gino Iorgulescu a oferit primele declarații la conferința de presă:

Ne-am propus mai multe lucruri pentru viitor, vă spun câteva mai importante: în primul rând, încheierea unui nou contract de drepturi tv pe perioada de 5 ani, din 2024 până în 2029. Încercăm să mai creștem valoarea acestui contract. Bineînțeles, dacă nu se întâmplă alte lucruri prin societate. Ați văzut, în Ucraina e un război în desfășurare, ceea ce nu ne dorim evident.

Ne-am propus să avem VAR încă de la supercupă, apoi la fiecare meci de campionat. Suntem într-o relație foarte bună acum cu FRF.

Singurul punct pe ordinea de zi a fost alegerea președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal. La FRF, pe 12 aprilie 2022, singurul candidat a fost președintele în exercițiu Răzvan Burleanu, care a câștigat un nou mandat.

Alegeri la LPF! Gino Iorgulescu este singurul candidat, după modelul Răzvan Burleanu la FRF

Din informațiile ProSport, noua competiție se va numi Superliga și va avea un nou brand asociat: compania de pariuri sportive Superbet.

Alegerile ar fi trebuit să aibă loc în septembrie 2022, dar au fost devansate cu 3 luni de către LPF. Votanții sunt cei 16 reprezentanți ai cluburilor din Liga 1.

Până pe 9 mai, data limită pentru depunerea candidaturilor, n-a existat niciun contracandidat al lui Gino Iorgulescu.

Gino Iorgulescu este președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din 2013, când a fost numit în funcție în locul lui Dumitru Dragomir, iar în 2017 a câștigat un nou mandat, de cinci ani.

Istoria LPF – doi conducători în 22 de ani!

La data de 30 septembrie 1996, Dumitru Dragomir a fost ales ca președinte a LPF, funcție deținută timp de douăzeci de ani , acesta schimbând sediul asociației pe strada Mihai Eminescu, nr. 47 (februarie 1997).

În decembrie 1997 s-a decis ca LPF să organizeze liga națională începând cu sezonul 1997–98 . La alegerile din octombrie 2000 și apoi, cele din noiembrie 2005, Dragomir a fost reales în funcția de președinte.

Pe data de 14 noiembrie 2013, Gino Iorgulescu a fost ales în funcția de președinte LPF, după 17 ani în care Dumitru Dragomir a condus Liga Profesionistă de Fotbal. Gino Iorgulescu l-a bătut cu 11-7 pe Dumitru Dragomir.

Începând cu 2017, mandatul președintelui s-a mărit de la patru la cinci ani prin modificarea Statutului LPF.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Cutremur în televiziune. Vedeta ProTV a anunțat acum: Nu sunt pregătită să mor
Cutremur în televiziune. Vedeta ProTV a anunțat acum: Nu sunt pregătită să mor
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×